Dinamica remarcabilă prezentată într-un stil distinctiv: accesorii BMW M Performance pentru noul BMW M5.
De la lansarea noului BMW M5, gama de Accesorii Originale BMW va oferi o mare varietate de opţiuni concepute pentru a pune în lumină şi mai mult caracterul dinamic al sedanului de înaltă performanţă. Accesoriile BMW M Performance specifice modelului permit proprietarilor să accentueze atât aspectul sportiv, cât şi, mai ales, echilibrul aerodinamic.
Cu sistemul său de propulsie M HYBRID, care produce o putere maximă de 535 kW/727 CP şi un cuplu maxim al sistemului de 1.000 Nm, tehnologia personalizată a şasiului şi sistemul inteligent de tracţiune integrală M xDrive, noul BMW M5 oferă o experienţă excepțională, unică în clasă. Capacitatea dinamică remarcabilă este completată de un design exterior puternic, definit de un limbaj de design purist. La fel ca pachetul M Carbon pentru exterior disponibil din fabrică, o serie de accesorii BMW M Performance.de asemenea realizate din fibră de carbon de înaltă tehnologie, asigură reducerea de masă și o imagine sportivă.